Dilema Veche, 25 septembrie 2008 - Vizita pe care am facut-o in Italia pe 18 si 19 septembrie, ca membra a delegatiei Comisiei de Libertati Civile, Justitie si Afaceri Interne a Parlamentului European, a confirmat multe aspecte pe care le stiam deja din constatari proprii si relatarile ONG-urilor, dar a adus si noutati. Situatia nu mai e atat de tensionata, presa e mai calma, iar autoritatile italiene, fara sa admita ca au gresit, incearca sa repare ceea ce au stricat pana acum. Implicarea institutiilor europene, prin Rezolutia PE, prin analiza facuta de Serviciul Juridic al PE privind masurile legislative din Peninsula, prin declaratiile recente ale comisarului Barrot, a fost esentiala.

Organizatiile publice sau neguvernamentale cu care ne-am intalnit, Inaltul Comisariat ONU pentru Refugiati, UNICEF, Crucea Rosie, Amnesty International, Opera Nomadi, organizatii ale romilor din tabere, caci au inceput sa se organizeze si la acest nivel, ne-au spus la unison ca pot fi identificate trei faze in evolutia situatiei din Italia:

1. Alimentarea si exacerbarea xenofobiei

Prima faza tine de cativa ani si s-a accentuat o data cu apropieriea alegerilor. E perioada cand, pe fondul unor infractiuni comise de persoane care nu aveau cetatenie italiana, romi sau ne-romi, unii jurnalisti si politicieni au indus o stare teribila de teama in randul populatiei, astfel ca s-a ajuns la instaurarea unei stari pronuntate de xenofobie, manifestata chiar si prin violenta fizica extrema.

Pe acest fond, principala tema de campanie electorala a fost asigurarea ordinii, iar dupa alegeri s-a trecut la masuri „de urgenta”. Asadar, campaniile anterioare au pregatit terenul pentru justificarea unei „urgente” care, in realitate, nu exista. De pilda, autoritatile italiene considera o chestiune de urgenta faptul ca nu stiu cate persoane sunt pe teritoriul Italiei in taberele de „nomazi”. Sigur ca nu au aceste date, dar taberele exista in Italia de decenii! Complet ignorate.

In tabara Casilino 900 am vorbit cu oameni care erau acolo de peste 35-40 de ani. Initial, ea a fost construita de sicilieni, dar cand acestia au plecat, gasindu-si locuri de munca si locuinte, locul lor a fost luat de persoane de etnie roma din Iugoslavia. Conditiile de trai sunt degradante si inumane, fara canalizare, apa potabila, electricitate. Cum a putut municipalitatea din Roma sa nu o vada? Doar e o suburbie a Romei! Si ca aceasta sunt multe altele.

Pe de alta parte, chiar daca presa a vorbit tot timpul de romi, Guvernul Berlusconi foloseste termenul „tabere de nomazi”. Un termen care nu pacaleste pe nimeni, pentru ca nu mai exista nomadism in Italia, iar in aceste tabere nu vezi decat romi, din diferite tari europene. Populatia din aceste tabere e sedentara.

2. „Urgenta” amprentarii „nomazilor”

A doua faza a inceput in mai 2008, cand s-a adoptat ordonanta privind masurile de urgenta, intentionandu-se realizarea un recensamant al populatiei din tabere, pe baza amprentarii. Formula folosita pana la saturatie a fost „Vrem sa dam vizibilitate celor care sunt invizibili”. Adica vroiau sa stabileasca identitatea persoanelor care locuiesc in taberele de romi. Am intrebat toate oficialitatile cu care ne-am intalnit, de la primarul Alemanno la ministrul Maroni: cum se poate stabili identitatea unei persoane pe baza amprentei sau a fotografiei? Pentru ca identitatea, pentru a o trece intr-o fisa, nu o poti stabili decat bazandu-te pe ceea ce iti spune persoana: numele, data nasterii, cetatenia. Amprenta nu iti spune nimic din toate acestea. Nu am primit nici un raspuns, de unde si suspiciunea ca scopul a fost altul. Am vazut fise care aveau si numarul pasaportului persoanelor, deci evident nu se dorea stabilirea identitatii, care era cunoscuta. Singura concluzie e ca amprentarea s-a facut pentru ca aceste date sa fie transmise politiei in vederea identificarii eventualilor infractori. Din fericire, prefectii de Roma si de Milano au refuzat sa aplice ordonanta in acest mod.

Dupa ce prefectul de Napoli a demarat aceasta campanie cu ajutorul carabinierilor si peste 300 de persoane au fost amprentate, din care cateva zeci de copii, s-a iscat intreg scandalul. Nu doar in afara granitelor Italiei (Parlamentul European, de pilda, a emis o Rezolutie), ci si in interiorul tarii. Autoritatea pentru Protectia Datelor s-a sesizat si a trimis o scrisoare Ministrului de Interne, atragand atentia ca tipul acesta de fisare este impotriva legii italiene privind protectia datelor. Ne-am intalnit cu „Il Garante”, presedintele acestei Autoritati, care ne-a spus clar ca a colaborat la redactarea unor Recomandari privind metodologia recensamantului, pe care ministrul Maroni le-a trimis la 27 iulie, in mod oficial, celor trei prefecti: orice referire la etnie si religie trebuie sa dispara. Mie imi e clar ca s-au speriat pentru ca s-au dus mult prea departe, asa ca au incercat sa remedieze situatia.

3. Damage control

In faza a treia, dupa 27 iulie, nu s-a mai recurs la amprentare, autoritatile au apelat la Crucea Rosie care, dincolo de faptul ca joaca un rol ambiguu in acest proces, a fost, dupa spusele romilor cu care am vorbit, prima organizatie cu care au luat contact la nivel „institutional”  si care i-a tratat ca pe niste oameni, nu ca pe niste caini. Recenzarea s-a facut cu consimtamantul persoanelor, carora li s-au eliberat carnete de sanatate.

In opinia mea, continua sa fie o problema faptul ca acest recensamant vizeaza taberele asa-numite de „nomazi”, in conditiile in care nu exista nomadism, iar ele sunt locuite exclusiv de romi. Legea defineste asta drept discriminare indirecta; adica masuri aparent neutre, dar care, puse in practica, afecteaza doar o categorie de persoane, in cazul de fata romii. Cred ca daca vreuna din persoanele amprentate ar da statul italian in judecata la Curtea Europeana de Justitie, ar avea castig de cauza.

E interesant de remarcat ca initial s-au vehiculat cifre uriase de persoane care locuiesc in aceste tabere, iar din identificarile de pana acum si din estimari rezulta ca sunt cam de zece ori mai putine, ceea ce confirma ideea unei campanii menite sa sperie.

Autoritatile ne-au tot explicat ca identificarea are ca scop elaborarea unei politici sociale pentru aceste persoane, din care unele traiesc in conditii inumane. Se insista pe accesul copiilor la educatie, dar ei vor sa termine recensamantul pe 15 octombrie, iar la intrebarea legitima privind posibilitatea scolarizarii copiilor dupa inceperea anului scolar, n-am primit un raspuns. De altfel, nimeni nu a prezentat niciun plan concret, in niciun domeniu. Doar se vorbeste de educatie, de locuinte, dar ni s-a spus ca numai dupa ce se termina recenzarea se poate elabora un plan!! 

Intrebari fara raspuns

In plus, sunt inca multe semne de intrebare. Ce se intampla cu datele culese pana la elaborarea Recomandarilor, la Napoli, unde romii, adulti si copii, au fost fisati pe etnie si religie? Stim ca, potrivit Recomandarilor, acele date trebuie distruse, dar nimeni nu a putut sa ne spuna „da, au fost distruse”. Nici macar ministrul Maroni care, intrebat fiind in mod expres, pur si simplu a ignorat subiectul. In plus, in documentatia trimisa CE de Guvernul italian se spune ca datele acestui recensamant vor fi transmise autoritatilor judiciare si politiei, „cu respectarea legii”. Toate acestea alimenteaza suspiciunea ca datele au fost stranse pentru a fi oferite politiei. Cu alte cuvinte, fiecare persoana din acele tabere este considerata un potential infractor, iar in tabere toti sunt de etnie roma.

Uniunea Europeana – nepregatita

Cu doua zile inainte de vizita in Italia am participat la Summit-ul Roma, organizat de Comisia Europeana la Bruxelles. Au tinut discursuri mai multi comisari europeni, inclusiv presedintele Comisiei, dar n-am auzit nimic concret. Doar cuvinte frumoase despre faptul ca va trebui sa facem ceva in viitor. Se insista pe educatia copiilor si a tinerilor, ceea ce e important si va da rezultate pe termen lung, dar se ignora ca o intreaga populatie roma adulta nu are azi un loc de munca si nu poate avea acces la slujbe decente si platite corespunzator fara o minima pregatire vocationala. Parerea mea e ca, la nivelul Comisiei, nu se va face nimic pana cand Consiliul European din decembrie nu-i va da mandat in acest sens. Si daca va primi acest mandat, ma intreb ce anume va elabora Comisia si in cat timp, pentru ca integrarea unei comunitati la nivel pan-european nu e un lucru simplu. Integrare, nu asimilare, ceea ce inseamna, pe de o parte, mentinerea traditiilor comunitatii, iar pe de alta parte, acces - in conditii de egalitate - la locuri de munca, la educatie si servicii de sanatate de calitate, participare civica, participare la viata politica. La acest moment, la nivelul Comisiei Europene, nu exista nimic. Un recent exemplu este pachetul de masuri sociale trimis Parlamentului European, care defineste politica sociala a Uniunii pentru urmatorii ani, unde nu e nicio referire la comunitatea roma. Desigur, fonduri pot fi alocate, insa daca acestea vor fi pentru proiecte-pilot care mor o data cu incetarea finantarii nu am facut nimic. In plus, trebuie lucrat si asupra mentalitatilor. Comunitatile de romi, mai ales cele traditionale, trebuie sa inteleaga de ce e bine sa-si trimita copiii la scoala, fete si baieti, deopotriva, iar majoritarii trebuie sa depaseasca prejudecatile privind romii. Eu una, cand ma gandesc la romi, imi pun mereu intrebarea: ce sanse as fi avut in viata, daca m-as fi nascut intr-o comunitate de romi? NICI UNA.

Articolul a fost publicat in nr. 541 al revistei Dilema Veche si poate fi citit aici.