Inscrie-te la newsletter:

*  Email:
* Completeaza codul de
securitate de mai jos:

Renate Weber - interventie la audierea din Parlamentul Romaniei, pe tema situatiei din Italia

Realitatea TV, 2 martie 2009 Preşedintele comisiei Senatului pentru drepturile omului, culte şi minorităţi, György Frunda, a declarat că ar trebui luată în considerare posibilitatea restricţionării temporare a circulaţiei în străinătate a cetăţenilor români care au comis grave infracţiuni.

"Trebuie să ne gândim în ce măsură putem institui o pedeapsă complementară, în ce măsură interdicţia temporară în cazul săvârşirii unor infracţiuni deosebit de grave - omor, tâlhărie, viol - este sau nu actuală. Trebuie să ne gândim la acest lucru", a atras atenţia Frunda, în cadrul audierii ministrului de externe Cristian Diaconescu de către comisiile reunite de politică externă, justiţie şi drepturile omului ale Parlamentului pe tema situaţiei din Italia (...)
 
Pe de altă parte, europarlamentarul liberal Renate Weber, invitată la audierea din Parlament, a spus că nu este de acord cu propunerea lui Frunda. "La acest moment vorbim în cadrul Uniunii Europene de o libertate de circulaţie care trebuie respectată", a insistat Weber.

Vorbind despre situaţia comunităţii româneşti din Italia, europarlamentarul a arătat că a adresat la 9 februarie o interpelare vicepreşdintelui Comisiei Europene Jacques Barrot. "I-am solicitat oficialului CE să ceară autorităţilor italiene inclusiv un raport în legătură cu ultimele iniţiative legislative, pentru că, din punctul meu de vedere, acestea trebuie dezbătute la nivelul Uniunii Europene. Ideea de a avea patrule civile, adică 'bande de vigilante', mie mi se pare inadmisibilă în Europa anului 2009", a spus Weber.

Europarlamentarul a adăugat că primeşte săptămânal 3-4 sesizări din partea comunităţii române referitor la abuzuri la nivel local, întreţinute de autorităţile italiene. "România trebuie să aibă o prezenţă permanentă în Italia, alături de cei care sunt victime ale unor astfel de situaţii. (...). Este bine că s-a mărit numărul de consulate, dar dacă mă întrebaţi pe mine, eu cred că ar trebui triplat, iar numărul persoanelor care să lucreze acum acolo - pentru că suntem într-o situaţie excepţională - ar trebui înzecit", a arătat Weber.
 
Articolul integral aici

 

Din data: 2009-03-02