Bruxelles, 25 februarie 2010 - Domnului Guillaume Pepy, Presedintele Cailor Ferate Franceze (SNCF)
Stimate domnule Presedinte Pépy,
Un grup de cetateni de nationalitate romana, rezidenti in Franta, mi-au adus la cunostinta faptul ca un afis – distribuit de SNCF la inceputul acestei luni – practic atribuia intregului popor roman calificativul de « hot » si avertiza pasagerii sa-si « dubleze vigilenta ».
In plus, potrivit relatarilor mass-media , care au publicat copii ale afisului SNCF, « toate activitatile romanilor trebuie aduse la cunostinta PCNS », care sunt serviciile de securitate ale cailor ferate.
Sunt socata si profund consternata de continutul acestui afis, care este extrem de discriminatoriu impotriva romanilor, xenofob si total inadmisibil.
Stiu ca afisul a fost retras si ca SNCF a emis o foarte vaga declaratie de scuze , insa nu este suficient.
Cred, prin urmare, ca poporul roman – si, in mod special, zecile de mii de romani care locuiesc in Franta – merita scuze explicite, directe si sincere din partea dumneavoastra – in calitate de cel mai inalt reprezentant al SNCF, precum si din partea persoanei/persoanelor responsabile de redactarea afisului cu caracter xenofob.
Consider ca atat eu personal – in calitate de membra a Parlamentului European, cat si dumneavoastra – ca Presedinte al SNCF, avem responsabilitatea comuna de a ne asigura ca actele de xenofobie, precum si asemenea mesaje denigratoare la adresa persoanelor apartinand oricarei nationalitati, nu se multiplica.
Am incredere ca SNCF va lua masurile necesare pentru a preveni repetarea unor asemenea incidente.
Cu stima,
Renate WEBER
Membra a Parlamentului European