"Avem nevoie de o strategie UE ampla si coerenta privind comunitatile Roma"
Strasbourg, 9 martie 2010 - In avanpremiera celui de-al doilea Summit Roma, eurodeputata PNL Renate Weber (ALDE) a facut cateva recomandari, in plenul Parlamentului European, in speranta ca acestea vor fi puse in practica in viitorul apropiat:

"In primul rand, cred cu tarie ca avem nevoie de o strategie ampla si coerenta si de un Plan de Actiune cu termene clare si bugete pe masura.  In opinia mea, trebuie sa fie o strategie nu doar pentru statele membre UE, ci si pentru alte tari in care traiesc comunitati Roma si care se regasesc fie in procesul de extindere sau in politica de vecinatate, ceea ce ar permite UE sa foloseasca cele mai potrivite masuri privind politicile Roma. Am in vedere tarile din Balcanii de Vest, Turcia, Republica Moldova, Ucraina.

In al doilea rand, sunt convinsa ca trebuie sa aplicam lectiile invatate din politicile de egalitate a sanselor, mai exact  ceea ce se cheama "mainstreaming". Roma mainstreaming ar trebui sa devina abordarea de lucru a institutiilor Uniunii Europene.

In al treilea rand, cand vorbim despre expertiza necesara, ar trebui sa luam in calcul unele masuri de discriminare pozitiva, in special angajarea de experti Roma in cadrul Consiliului European, al Comisiei si al Parlamentului European. In aceasta idee, am redactat scrisori catre Presedintele van Rompuy si, respectiv, Presedintele Barroso, recomandandu-le sa angajeze, in cabinetele lor, consilieri Roma".

 

Din data: 2010-03-09