Bruxelles, 17 martie 2008 - Plecand de la un articol de presa in care era semnalat cazul unui copil roman din Italia, batut la scoala de colegi din cauza nationalitatii sale, europarlamentara Renate Weber (PNL, ALDE) a transmis astazi Ministrului Instructiei Publice din Italia, Giuseppe Fioroni, o scrisoare in care isi exprima ingrijorarea fata de evenimentele petrecute si solicita ministerului sa trateze cu seriozitate acest caz si altele asemanatoare care ar putea aparea (sau care s-au petrecut deja).
Atasat - facsimilul scrisorii, iar mai jos traducerea in limba romana a acesteia:
"Stimate Domnule Ministru,
Un cetatean roman mi-a adus la cunostinta un caz de violenta juvenila, ce a fost de altfel prezentat si în presa româneasca.
Dupa cum probabil stiti, este vorba despre un copil de nationalitate romana, din Civitavecchia, in varsta de 13 ani. Baiatul a fost ranit de catre un coleg de scoala, iar apoi internat la spital, pe data de 24 Februarie. Asa cum este mentionat in articolul aflat in anexa, ca urmare a acestui incident, mai multe familii romane din Civitavecchia, s-au plans de faptul ca, la scoala, copiii sunt batuti de colegi, din cauza nationalitatii lor.
De aceea, cred ca este extrem de important ca acest caz sa fie investigat nu numai la nivel judiciar, ci si la nivel educational.
Consider ca toleranta si respectul pentru diferite nationalitati sunt valori europene care trebuie insuflate copiilor inca din ciclul primar si respectate in scoli. De asemenea, cred cu tarie ca cetatenii europeni au dreptul sa isi educe copiii intr-un mediu lipsit de violenta si agresivitate in scolile din orice stat membru al Uniunii Europene.
De aceea, sper ca in calitatea dumneavoastra de Ministru al Educatiei sa nu tolerati aceste tendinte de violenta care par sa aiba la baza motive xenofobe si sa solutionati situatia actuala din Civitavecchia, sa investigati daca exista cazuri similare in alte scoli si, pe viitor, sa gasiti metode de prevenire a acestor tendinte.
Intrucat sunt extrem de ingrijorata de posibilele evolutii pe care aceasta situatie delicata le-ar putea implica, as aprecia daca mi-ati trimite rezultatele investigatiei dumneavoastra privind acest caz, care trebuie sa fie tratat extrem de urgent si de serios de catre autoritatile italiene.
Cu stima,
Renate WEBER"